joi, 16 decembrie 2010

2006.12.1-3 - Creasta Parângului

Am dat de curând peste un RT pe care l-am scris acum 4 ani şi voiam să-l pun pe carpati.org, dar din motive neelucidate nici după patru ani nu a mai ajuns pe carpati.org, aşa că m-am gandit să-l pun aici, exact asa cum l-am scris atunci. Cu albastru, sunt comentarii pe care le-am adăugat acum :D.

joi, 25 noiembrie 2010

Cu bicla la bulgari

Saâmbătă, 20 nov. 2010

Cum toamna e pe ducă şi prognoza se anunţa destul de bună, ne-am hotarât să mai facem o (probabil) ultimă tură de bicicletă pe anul ăsta. Şi cum Muha şi Vali tocmai descoperiseră cu un weekend înainte zona canionului Rusenski Lom, am zis să mergem şi noi, să vedem despre ce e vorba.


Bike route 760116 - powered by Bikemap 

duminică, 19 septembrie 2010

Duatlon Cetatea Braşovului

Deşi cu o întârziere considerabilă, apuc acum să zic că a fost Duatlonul "Cetatea Braşovului" unde, împotriva multor principii personale, a participat şi subsemnatul. Nu prea îmi place să merg la munte pentru competiţie, să mă grăbesc, să alerg, dar cum toate au un început în viaţă (şi un sfârşit!) am zis hai s-o încerc şi p-asta, sa nu mor prost.

Ce voiau ei de la noi era să alergăm 5 km, apoi o tură de bicicleta din Braşov pân' pe Tâmpa şi înapoi după care încă 5 km de alergat pentru cine mai are plămâni. Din fericire, exista şi categoria Ştafetă, aşa ca să pot participa şi eu, adică echipă formată din 2 oameni, unul aleargă (şi coechipiera mea alergătoare a fost Claudia) şi unul care dă proba cu bicla (şi ăsta am fost eu).

Ete şi ce ne găseşte o frumoasă dimineaţă de 18 septembrie în zona parcului de sub Tâmpa, unde ne strânsesem mai mulţi pinguini (noroc că mai făceam haz de necaz unii de alţii şi toţi de Radu care rămăsese fără cablu la schimbător la biclă, de prea tare ce l-a strâns să poată schimba vitezele din scurt :D).


joi, 26 august 2010

Acele Morarului

21 august 2010,
Urcăreţi: Vio, Octavian, Gabi, Ovidiu, Ciri, Andrei Done, Claudia şi eu.

Nu îmi mai aduc aminte când am văzut Acele Morarului pentru prima dată, dar poza de mai jos e făcută în primăvara lui 2006, de pe Valea Morarului. Cam atunci s-a născut şi dorinţa de a le urca. După ce mi-am făcut curaj în privinţa dificultăţii traseului, am mai avut o primă tentativă în 2008, dar atunci nişte fulgere ne-au întors de la intrarea pe Creasta Ascuţită. Acum, două săptămâni la rând am urmărit prognoza, dar mereu s-au anunţat şi ceva ploaie şi ceva t-stormuri. Sâmbătă, în sfârşit, prognoza anunţa o vreme ideală.

Acele Morarului, văzute din Valea Morarului (apr. 2006)

luni, 16 august 2010

Prin văile Caraimanului

Sâmbătă, 14 august 2010,
Valea Seacă a Caraimanului, Valea lui Zangur, Brâul Portiţei, Valea Jepilor

Faţă de uichendul trecut, acum ne-am mobilizat mai cu talent, aşa că sâmbătă la ora 8:00 deja plecam din parcarea de la pârtia Kalinderu, urcând pe marginea pârtiei de schi, sub un cer albastru şi o căldură destul de năduşitoare pentru ora matinală.

Valea Seacă a Caraimanului brăzdând abruptul Caraimanului

duminică, 8 august 2010

Valea Seacă dintre Clăi

7 august 2010

Pe Valea Seacă dintre Clăi (sau Valea Seacă a Jepilor sau - cum îi zice Google - dry vally of the pile) am fost de mai multe ori în ultimii 4 ani, în diferite circumstanţe (pe zăpadă, noaptea, ziua, vara, pe secetă) dar, după cum îi spune şi numele, de fiecare dată am găsit-o... seacă.

Claia Mare şi Valea Seacă dintre Clăi 


sâmbătă, 31 iulie 2010

Bikewalk - 31.07.2010

Dacă tot am rămas în Bucureşti cu ceva treburi, am zis măcar să nu stau de prost în casă, şi cum văzusem întâmplător în Caţavencu reclama la Bikewalk de mai jos, am zis să merg să susţin şi eu cauza mersului pe bicicletă în Bucureşti, în ceea ce a însemnat Bikewalk.


luni, 19 iulie 2010

Cu bicla în Munţii Tataru

Cum de-abia prinsesem gustul biclei în Cozia săptămâna trecută, cu o adâncă părere de rău îl deturnez pe Em' (care îşi tot doreşte trekking - dorinţă pe care nu o înţeleg... de ce să mergi pe jos când poţi merge pe biclă? :D) şi după calcule diferite şi opţiuni variate de traseu, alegem să mergem în zona Cheia, pe ceea ce urma sa aflăm că se numesc Munţii Tătaru.

Sîmbătă, 17 iulie 2010
Echipa: Kya, Alois, Cerasela, Gabi, Muha, Vali, Em, Emil şi Andrei
Traseu: creasta munţilor Tătaru
53,8 km, 1380 m diferenţă de nivel, 11 ore


Bike route 598037 - powered by Bikemap 

marți, 13 iulie 2010

Cu bicla in Cozia

În Cozia am fost pe multe trasee marcate şi nemarcate aşa că a venit acum timpul să mergem şi cu bicicleta, mai ales că noua mea biclă trebuia botezată altfel decât prin oraş.

Ne-am strâns 8 biciclişti: Muha, Vio, Octavian, Cristi, Emil, Em, Vali şi eu şi pe la ora 10 eram deja în parcarea mânăstirii turnu, reglând bicicletele pentru traseu.

Bicla mea, fiind neumblată, se lasă mai greu reglată aşa cum voiam eu, aşa că mai zăbovim câteva minute, în jurul ei, cum stăteau pe vremuri oamenii în jurul unei Dacii 1300 cu capota ridicată :)).

curăţând jigleru'

Traseul pe care l-am făcut a fost: 


Bike route 586978 - powered by Bikemap 

luni, 5 iulie 2010

Canionul Anghelide

Deşi de foarte mult timp voiam să ajung pe traseul Anghelide, încă nu ajunsesem. Şi cum acum o aveam ca ghid pe Mike, care mai fusese înainte şi ştia despre ce e vorba, am zis că acum e momentul aşa că am ţinut morţiş pe-a mea: Anghelide şi Anghelide. Şi Anghelide a fost.

Aşa că plecat-am sâmbătă dimineaţa din Plaiul Foii spre intrarea în traseu, Claudia, Mike şi eu. Black out 3 ore şi iată-ne într-o potecă ce merge pe un brâu, spre nord, către vâlcelul de pe care se intră în canion. Aici întîlnim şi primele flori de colţ, care începeau să înflorească (găsind destul de multe pe întregul parcurs al turei):

Floare de colţ - mai mult rară decât frumoasă

sâmbătă, 19 iunie 2010

Delta Dunării

Am fost şi în Deltă, o zonă în care nu mai fusesem şi care trebuia (neapărat) încercată. Am stat 9 zile timp în care am vâslit vreo 150 de km (după GPS). Prima şi ultima zi nu au fost efectiv zile de vâslit, ci au fost dedicate găsirii de bărci la localnici respectiv predării bărcilor (tot la localnici, mai exact, la aceiaşi localnici).

Traseul a fost cam aşa:

Ziua 1: Tulcea - Mila 23 (cu barca cu motor)
Ziua 2: Mila 23 - cnl Eracle - cnl Lopatna - Matiţa - Babina - cnl fără nume spre lacul Merhei
Ziua 3: Merhei - cnl fără nume spre Letea - pădurea Letea - cnl Magearu
Ziua 4: cnl Magearu - Dunărea Veche - cnl fără nume spre lacul Merhei
Ziua 5: cnl fără nume spre lacul Merhei apoi spre lacul Miazăzi - lac Miazăzi - Matiţa - Babina - cnl fără nume spre cnl Pardina
Ziua 6: cnl Pardina - braţul Tătaru - Chilia Veche - braţul Chilia - cnl fără nume spre Babina
Ziua 7: cnl fără nume spre Babina - Lacul Dracului - Rădăcinoasele - Babina - cnl fără nume spre Stipoc - cnl spre Mila 23 - cnl fără nume spre Gârla lui Iacob - Gârla lui Iacob - cnl Lopatna - Mila 23.
Ziua 8: Mila 23 unii, plimbare în apropiere alţii
Ziua 9: Mila 23 - Tulcea (cu barca cu motor)

Traseul înregistrat pe GPS (fără prima zi şi incluzând întoarcerea în Tulcea) a fost:


Hike route 518480 - powered by Wandermap 

vineri, 21 mai 2010

Prin şi pe stâncăriile Măcinului

A fost şi atelierul de alpinism şi escaladă organizat de Asociaţia Montană Carpaţi în Măcin. Ca şi în iarnă, ostilităţile s-au desfăşurat sub îndrumarea lui Marian Anghel, unul dintre puţinii ghizi montani de meserie din România.

Am fost şi eu acolo şi am încercat să ajut încurcând cât mai puţin lumea.

Sâmbătă în prima zi am fost la cariera Memorial, în stânga şeii Ţuţuiatu (în direcţia de urcare), unde Marian a prezentat celor 10 învăţăcei echipamentul, apoi am instalat câteva manşe pe majoritatea traseelor.


marți, 6 aprilie 2010

Măcin - Cheile Chediu

27 martie 2010


În ultimii ani a ajuns să fie deja tradiţională o tură pinguinească prin munţii Măcinului. Aşa că pentru anul ăsta, de ce să facem altfel? Mai ales că aveam ca motiv şi o aniversare. Mai mult şi câţiva amatori de biciclism prin Măcin (care aveau să se certe urât cu nişte colţii-babei şi chiar să renunţe la biciclit din cauza lor).

În fine, ne strângem noi în Greci pe la 12-1, şi plecăm pe drumul Grecilor spre intrarea în chei, de-a lungul limitei parcului natural Măcin.

Bălăurim un pic prin pădurea pitică dar deasă de Măcin, până dăm de poiana cu observator de unde începem efectiv să intrăm în chei:

Cu bicla în sus pe Dâmboviţa

Sâmbătă, pe 17 martie, am fost cu Em, Vali, Muha, Cristi şi fratele lu' Cristi să mergem cu bicicletele, să ne doară fundurile, că de ce să stăm bine mersi acasă?

Aşa că pe la ora 11 ne-am întâlnit toţi la Em, şi am pornit pe digul de la lacul morii, în sus pe Dâmboviţa. Traseul pe care l-am făcut a fost:


Bike route 419214 - powered by Bikemap 

duminică, 14 martie 2010

Pe la poalele Morarului

Weekendul trecut a fost atelier de iarna pentru începători cu tema "Alpinism de iarna" organizat de AMC, pe unde m-am făcut şi eu că încurc oamenii :D. Câteva poze:

luni, 1 februarie 2010

Făgăraş - Valea Sâmbetei - Întâlnirea de iarnă carpati.org

A fost şi întâlnirea de iarnă de anul ăsta. Deşi iniţial nu eram foarte convins să mai merg o dată până în partea de nord a Făgăraşului, după revelionul de la Negoiu, am zis până la urmă hai să merg.

Plecăm pe la 6 dimineaţa din Bucureşti şi mergem via Predeal, Zărneşti apoi acel drum judeţean care merge mai pe la poalele Făgăraşului, din Şinca Veche direct spre Sâmbăta (care drum a fost chiar bun, fără gropi, dar parţial acoperit de zăpadă - oricum pare o variantă bună pentru vară).

miercuri, 20 ianuarie 2010

În Cozia pe muchia Scorţaru

16-17 ianuarie 2010

Mânaţi oarecum de vremea mohorâtă care se anunţa în centrul ţării (Bucegi, Crai), găsim iar prilej să urcăm în Cozia şi cum am fi vrut să facem un traseu nou, pe care să nu mai fi fost, alegem muchia Scorţarului.

Chiar dacă nu e oficial traseu turistic, deci nemarcat, există un marcaj cu două linii verticale, despre care ştiam de la Dinu Boghez. Tot de la dânsul şi intrarea în traseu, aşa că nu am avut foarte mult de căutat detalii despre traseu, oricum pe net nu am găsit nicio descriere a cuiva care să fi parcurs muchia, toate căutările după "scorţaru"  ducând la traseul marcat cu BR care doar traversează muchia în punctul La Meliţă, pentru a intra apoi pe valea Turneanu.