Delta Dunării

Am fost şi în Deltă, o zonă în care nu mai fusesem şi care trebuia (neapărat) încercată. Am stat 9 zile timp în care am vâslit vreo 150 de km (după GPS). Prima şi ultima zi nu au fost efectiv zile de vâslit, ci au fost dedicate găsirii de bărci la localnici respectiv predării bărcilor (tot la localnici, mai exact, la aceiaşi localnici).

Traseul a fost cam aşa:

Ziua 1: Tulcea - Mila 23 (cu barca cu motor)
Ziua 2: Mila 23 - cnl Eracle - cnl Lopatna - Matiţa - Babina - cnl fără nume spre lacul Merhei
Ziua 3: Merhei - cnl fără nume spre Letea - pădurea Letea - cnl Magearu
Ziua 4: cnl Magearu - Dunărea Veche - cnl fără nume spre lacul Merhei
Ziua 5: cnl fără nume spre lacul Merhei apoi spre lacul Miazăzi - lac Miazăzi - Matiţa - Babina - cnl fără nume spre cnl Pardina
Ziua 6: cnl Pardina - braţul Tătaru - Chilia Veche - braţul Chilia - cnl fără nume spre Babina
Ziua 7: cnl fără nume spre Babina - Lacul Dracului - Rădăcinoasele - Babina - cnl fără nume spre Stipoc - cnl spre Mila 23 - cnl fără nume spre Gârla lui Iacob - Gârla lui Iacob - cnl Lopatna - Mila 23.
Ziua 8: Mila 23 unii, plimbare în apropiere alţii
Ziua 9: Mila 23 - Tulcea (cu barca cu motor)

Traseul înregistrat pe GPS (fără prima zi şi incluzând întoarcerea în Tulcea) a fost:

Hike route 518480 - powered by Wandermap 

Ziua 1 (sâmbătă, 22 mai)

Am ajuns pe la ora 9 în Tulcea, unde ne aşteptau deja 2 nenici cu 2 bărci cu motor care să ne ducă pe noi, 11 oameni, şi bagajele noastre (rucsacii plus provizii de mâncare şi apă pentru 9 zile, care formau o grămadă măricică ce ar fi putut fi suficientă pentru un întreg sătuc somalez).

Transportul a fost 3 mil (de barcă) şi a durat puţin sub o oră până în Mila 23. Pe drum, lăsând în urmă portul, trecem pe lângă câteva nave ce par să aparţină de Romanian Navy, apoi pe braţul Tulcea până ce acesta se separă în Sfântul Gheorghe şi Sulina, apoi pe Sulina pt o bună bucată de vreme pentru ca mai târziu, după ce trecem de Maliuc, să părăsim largul canal Sulina în detrimentul unor cănăluţe mai strâmte bine ştiute de "şoferul" nostru.

Ajunşi în Mila 23, tragem în faţa magazinului mixt din "port", iar Radu, Vali, Em şi Sebi (Brik) merg să negocieze bărci. Cu vâsle şi nu cu motor, aşa cum se aşteptau localnicii. Dar cum nu am luat parte la negocieri, nici nu pot povesti mai multe (poate zice Radu, sau poate zice Em), decât că au durat vreo 3 ore bune, timp în care am cedat căldurii cu Octavian şi ne-am luat câte o bere rece de la selectul birt comunal situat strategic şi tentant lângă magazinul mixt.

Moş Butelchin Irofei din Mila 23 la care am căutat bărci

Moş Aralambie Artiom (93 de ani) în barca lui

Pe blogul lui, Radu a scris mai multe despre moşii şi bărcile din Mila 23.

Apoi luăm bărcile in primire facem câteva probe de navigaţie şi cum ziua se apropia cu paşi repezi de invazia ţânţarilor, doar am trecut Dunărea Veche, unde o insulă micuţă ne aştepta să ne instalăm corturile.

Lopătari vis-a-vis de Mila 23

Somn.

Ziua 2 (duminică, 23 mai)

Prima zi de vâslit. Mănuşi de bicicletă, fără degete, din Decathlon, ca sa nu fac bătături la palme. Făcut băşici la degete unde se terminau mănuşile. Sunt în barcă cu Claudia, Vio şi Octavian, aşa că fac cu schimbul la vâsle cu Octavian. Barca e destul de aglomerată de rucsaci şi cele 10 bidoane de 5 litri cu apă stivuite care pe unde.

Plecăm dimineaţa pe la 8, intrăm pe canalul Eracle apoi pe (canalul/gârla) Lopatna care ne scoate spre lacul Matiţa. Chiar aproape de ieşirea spre Matiţa, e o pensiune pe dreapta în sensul nostru de mers. În fine, continuăm mai departe, pentru că e devreme nu intrăm direct pe Matiţa ci facem stânga spre lacul Babina, intrăm pe Babina şi simţim pentru prima oară efectul vântului care ne cam îndrepta spre stuf, aşa că trebuie să vâslim în compensaţie.

Maci pe marginea canalelor

Adăposturi pescăreşti pe marginea canalelor

Alt adăpost

Trecerea între Babina şi l. Dracului. Nuferi galbeni

Din Babina (care era aproape unit cu lacul Rădăcinoase) trecem în Matiţa pe un canal mic şi scurt apoi navigăm pe partea nordică a lacului Matiţa şi intrăm pe un canal spre lacul Merhei.

Pe acest canal sunt multe cocioabe pescăreşti din pământ cu acoperiş de stuf. Evident nu era niciun pescar pe-acolo, şi nici nu arătau cum că ar mai fi folosite. Găsim un loc mai mare fără stuf lângă una din cocioabe şi tragem să punem corturile.

Nu suntem deranjaţi decât de un nenică cu o barcă de motor (câteva zile mai târziu aflând că era patronu' de la pensiunea de la intrarea pe lacul Matiţa) care insistă să ne spună că nu avem voie acolo, că sunt casele pescarilor, că să nu stricăm, să nu facem mizerie. În fine, vede că nu ne dăm plecaţi dar înţelege totuşi că nu avem de gând să stricăm orânduirile locului, aşa că se duce în treaba lui.

Mâncăm, apar şi ţânţarii, autan. Somn.

Ziua 3 (luni, 24 mai)

Em' şi ansamblul ingineresc sugestiv numit "patu' lu' Em"

Plecăm iarăşi destul de târziu, în continuare pe canalul ce leagă Matiţa de Merhei, spre Merhei.

Fiind prima barcă şi nefăcând prea mult zgomot, apucăm să admirăm vreo 2 pelicani mai leneşi, la intrarea pe Merhei, apoi cotim către est încercând să nimerim canalul spre Letea. Specific lacului Merhei - nişte musculiţe mici şi enervante, care nu ciupeau, dar se lipeau de pielea unsă cu multă cremă de soare, protecţia sporindu-se: cremă şi înveliş uniform de musculiţe.

Cu ajutorul lui Florin nimerim canalul către Letea, care la început are o lăţime decentă, cât să vâsleşti ca lumea, dar apoi începe să se înguste ajungând la lăţimea culminantă de 1 metru în care nu mai ai cum să vâsleşti iar barca se freacă efectiv de stuful din drepta şi din stânga.

Intrarea pe canalul către Letea

Popas pe canal. Pauză de orientare.

- Băi, p-aici e?

- P-aici trebuie să fie!

- @#$%@#%!

Drum îngustat!

Canalul este în schimb un paradis al nuferilor albi:

Suntem forţaţi să abordăm tehnici mai neortodoxe aşa că miezul zilei ne prinde vâslind ca gondolierii, eu pe o parte cu o vâslă, Octavian pe cealaltă parte cu cealaltă vâslă, ajutaţi şi de fete.

Veneţia? Nu! Delta Dunării!

Vali pe a sa barcă PotemCHIN

Căldura se lasă sufocantă şi după o oră de gondoliere, ieşim în sfârşit în Letea.

Ieşirea victorioasă de pe canal. Debarcarea în Letea

Tragem bărcile la mal şi pornim per-pedes spre pădurea Letea.

Între braţele Chilia şi Sulina, se găseşte pădurea Letea, monument al naturii, declarată rezervaţie naturală a biosferei, datorită caracterului deosebit al vegetaţiei sale şi nu numai. Situată în partea de nord-est a Deltei Dunării, pe grindul cu acelaşi nume, pădurea Letea este supusă unui regim de ocrotire, pe considerentul existenţei unor specii de plante rare, cum ar fi viţa sălbatică, liana, plante de origine mediteraneană, care dau pădurii un caracter tropical. Liana atinge aici limita cea mai nordică de răspîndire din Europa.

vegetaţie în pădurea Letea

În fine, nu am avut foarte mult noroc să vedem bogăţiile astea, mergând doar vreo 2 ore pe un drum forestier şi fiind nevoiţi să ne întoarcem din cauza căldurii sufocante. Ajungem la bărci pe la 3, mâncăm ceva, şi ne gândim să facem o incursiune in the Letea-City, unde intrăm în primul magazin unde nu au decât bere caldă. Unii îşi iau bere caldă şi o întrebăm pe tanti de la magazin dacă ştie pe cineva în sat unde putem să mâncăm şi noi nişte peşte. Tanti sună la telefon pe o altă tanti, dar răspunsul e negativ, că e peştele în ladă, ca e târziu şi că nu are timp să ne facă o masă. Ghinion, dar norocul şi-l face omul.

Case tipice din Letea

Gosopodărie din Letea

În timpul ăsta, Radu găseşte un magazin mai la vreo 200 de metri, care avea bere rece, tragem şi acolo, că doar avea bere şi de data asta rece, luăm câte o bere (rece) care intră la fix după toata căldura îndurată pe canalul veneţian şi prin pădurea Letea.

Evident că o întrebăm şi pe tanti de aici dacă nu ştie pe cineva unde putem mânca nişte peşte, care tanti sună tot pe tanti de o sunase mai nainte cealaltă tanti de la celălalt magazin, dar de data acesta răspunsul e pozitiv, aşa că suntem aşteptaţi peste 2 ore la un peşte prăjit la tanti Aurica pe care lumea o strigă Viorica.

Bărzoiul comun

Apus de soare pe canalul Letea

Mâncăm în sfârşit 3 platouri mari de peşte cu o poftă de parcă ar fi venit sfârşitul lumii, tanti ne dă şi nişte vin de nisip, ne pune şi la pachet (râzând de crăticioara cu care venisem noi, în care n-a intrat decât mămăliga şi dându-ne o caserolă foarte mare cu peşte pentru Em care rămăsese paznic la bărci şi Mike şi Radu care vâsliseră conform planului). Straşnic ospăţ!

Ne întoarcem după 10 seara la bărci după ce supunem blitzurilor foto un arici întâlnit pe drumul spre întoarcere, şi vâslim un pic mai la vale, până la intrarea pe canalul Magearu unde punem corturile.

Ariciul

Tot ariciul, mai de aproape

Vali şi Em dorm marinăreşte, în bărci.

Ziua 4 (marţi, 25 mai)

Vali şi cu Em se trezesc primii pe la 4-5 dimineaţa de invazia matinală a ţânţarilor. Pe la 6 ne trezim şi noi, corturarii, strângem şi ne lansăm pe Magearu. Eee, aici distracţie că e împotriva curentului, şi-i dăm şi vâslim vitejeşte de parcă ne pregăteam să atacăm locurile de dincolo de ape. După o ora jumătatate, poate chiar mai bine, ajungem la foişorul unde trăseseră cu Mike, mai mâncăm ceva din peştele de cu seară, ne urcăm în foişor unde era un cuib de ciori cu nişte pui de ciori cu gura mare.

Bărcile noastre

O luăm din loc şi intrăm pe Dunărea Veche, care e foarte lată şi, mai ales, pe care noi o abordăm în amonte. Aici merge greu, căci curentul e foarte puternic, facem o pauză de masă sub nişte sălcii, şi plecăm iar. Vremea se strică, apar nori negri la orizont, picură vreo 2-3 stropi, o rafală de vânt ne aruncă câţiva metri în urmă aşa că trec lângă Octavian transformând bărcuţa noastră, simbolic numită POTOP II după această întâmplare, într-o mică galeră.

La marginea furtunii

Apropos de nume, este Potop II pentru că Potop I se stricase de dimineaţă, se desprinsese ceea ce în limbaj tehnic marinăresc se numeşte strapazan, şi pe care l-am legat cu cordelină, în lipsă de alte scule.

Reuşim să intrăm pe canalul care trebuie, după celelalte 3 bărci şi ajungem la foişorul unde trebuia să campăm. Soarele iese din nou aşa că avem prilej chiar de o baie.

Loc de campat cu foişor de observare

Mâncăm, Radu face mămăligă la ceaun cu brânză de burduf şi smântână. Somn.

Ziua 5 (miercuri, 26 mai)

Cred că a fost una din zilele în care am vâslit, ca distanţă, cel mai mult. Bătăturile mai trecuseră o dată cu upgradeul la mănuşi de piele, cu degete. Pornim de dimineaţă pe un canal pe lângă grindul lui Răducu, canal ce merge spre lacul Merhei, dar la un moment dat virăm stânga spre lacul Miazăzi pe un alt canal noname.

Din Miazăzi trecem în Matiţa care, vâslaş fiind, mă întâmpină cu roiuri de musculiţe cum avuseserăm acu 2 zile pe Merhei. Şi musculiţele insistente, prin ochi, prin urechi, soarele ardea, transpiraţia se blenduia cu crema de faţă şi musculiţele intrând în ochi, ce să mai, un deliciu, ieşim de pe Matiţa după vreo oră pe la pensiunea din capătul Lopatnei unde bem vreo 2 beri, iar nea patronu', ăla care ne luase luni la rost că n-avem voie p-acolo, ne dă un număr de telefon din Chilia Veche, unde aranjăm o altă masă de peşte, pentru a doua zi.

Facem pauza de masă ceva mai jos de pensiune şi apoi plecăm iar spre Babina, care de data asta ne primeşte cu nişte valuri destul de enervante, pe care Octavian trage la vâsle cu multă trudă.

Traversăm Babina diametral şi intrăm pe canalul Rădăcinoasele, un canal liniştit şi plăcut ce merge pe la umbra salciilor bătrâne, iar apoi printr-un alt canal mic şi liniştit ieşim în canalul Pardina, unde avea să fie locul de campare pentru noaptea ce se apropia cu paşi mari, unde Vali deranjează o raţă sălbatică pusă pe clocit dar şi raţa sperie zdravăn la Vali.

Pe unul dintre canale, dăm de o mică portiţă ce ne scoate într-un lac plin de pelicani:

Colonie de pelicani

pelicanol :D

Nişte lebede, pe unul dintre lacuri (nu mai ştiu exact care, că am fost pe multe lacuri în ziua asta):

Somn.

Ziua 6 (joi, 27 mai)

Plecăm dimineaţa cât mai devreme, ca să ajungem în Chilia Veche pe la 11:30 - 12 la masă. Ne lungim ceva mai mult şi întârziem în parcurgerea celor vreo 8 km pe canalul Pardina pe care îi aveam până în Chilia, dar ajungem într-un final unde masa ne aştepta pusă.

Borş de peşte şi peşte prăjit cu mămăligă şi mujdei de usturoi, foarte bun, la umbră de stuf ascunşi la o căldură de ziceai că e august.

orgie culinară

Brik adoarme, după masă, cu capul pe masă aşa că evident ne gândim să-l lăsăm acolo, vorbim chiar cu tanti proprietăreasa să-l trezească după vreo 10 minute şi să-i ceară banii de masă. Nu ne iese, căci se trezeşte :D.

case tipice din Chilia Veche

Oprim mai jos, mai aproape de centrul Chiliei unde mergem la un magazin mixt local de unde ne mai refacem din provizii. Fiind foarte cald unii beau o bere, alţii o îngheţată, mai stăm pe la umbră de betoane, apoi ne întoarcem la bărci şi pornim uşor de-a lungul braţului Chilia, de această dată cu curentul, o reală plăcere, ce să mai.

Când ieşim în zona de graniţă, încercăm să mergem cât mai pe partea nostră, braţul Chilia aici având cam 200 de metri lăţime, poate şi mai bine. Cei de la poliţia de frontieră (atât cea românească cât şi ucrainienii de pe celălalt mal) ne iau in vizor la binoclu, dar probabil văd că suntem cu vâsle, izoprene şi rucsaci, râd şi renunţă să mai vină după noi să vadă cu ce treburi p-acolo. Şi mergem uşor la vale cu Dunărea, ocoloind marele cot pe care aceasta îl face în dreptul Chiliei, până cotim pe braţul Cernovca, iar în dreptul canalului ce avea să ne scoată înapoi spre lacurile de jos, campăm pe o mică insulă populată de ceva şerpărie.

Boat-parking

După ce mâncăm şi punem corturile, avem parte de un magnific spectacol de fulgere în depărtare, apoi după ce intrăm în corturi dă şi ceva ploaie. Somn.

Ziua 7 (vineri 28 mai)

Vâslim ce vâslim pe canalul pe care tocmai am intrat din braţul Cernovca, mai vâslesc şi fetele, apoi ajungem în lacul Dracului din care ieşim în lacul Babina, plin de mirobolantele musculiţe care ne-au încântat şi în zilele anterioare.

Navigare pe lac, pe busolă

Sub dorinţa tuturor de a da lacul Babina, de data aceasta pe latura lui cea mai lungă, înainte de prânz, în ideea că după prânz are ceva valuri, facem aşa şi ieşim de pe lac prin "apendicele" lui sudic, mâncaţi de musculiţe. Tot din cauza musculiţelor, Radu vâsleşte destul de haotic definind felul în care poţi merge mai mult pe un lac decât pe "cel mai lung diametru": pe cel mai lung diametru, în zig-zag :D.

Apoi ieşim de pe Babina pe un canal către Stipoc. Pe acest canal facem pauza de masă de prânz şi de căldură la umbra unui nuc.

pauză de masă la umbră de nuc

Plecăm pe la 16:20 cu ideea (cel puţin în mintea mea) că odată ajunşi la Stipoc, putem campa cam oriunde.

canal plin de vegetaţie şi alte bălării

Canalul e ceva mai îngust şi foarte bogat în plante acvatice, mai ales după un lac pe care îl întâlnim, aşa că Potop II se găseşte să se împotmolească (şi să blocheze lacul) în mătasea broaştei tocmai când din sens opus trecea un ceea ce italienii ar numi vaporetto. În fine, opreşte ăla, se uitau toţi la mine cum încercam să ies din nisipurile mişcătoarea de mătasea broaştei şi îi dăm mai departe. (Acum... chiar nu mai îmi amintesc dacă incidentul ăsta a fost înainte sau după pauza de masă :D).

Din păcate când se termină canalul pe care eram, unde trebuia să intrăm pe Stipoc, găsim o intersecţie de vreo 5 canale, dintre care Stipocul era cel mai îngust, mai plin de mătasea broaştei şi mai inabordabil. Aşa că apucăm şi noi pe un canal către gârla lui Iacob, de unde, teoretic am fi putut ieşi pe un alt canal spre Stipoc (partea mai puţin colmatată, după amintirile lui Radu din anii anteriori).

Stârc galben

Boon, dăm pe canal ajungem pe un lac pe care alergăm nişte pelicani nu foarte sperioşi:

o PATRUlă de pelicani

În timpul ăsta bărcile lu' Vali şi a lu' Em rămân ceva mai în urmă. Radu o ia ceva înainte să vadă dacă găseşte vreun canal de ieşire şi găseşte unul, cam îngust, pentru gondoliere din nou, dar nu are decât 100 de metri aşa că cu antrenamentul de luni, nu ridică mari probleme.

Între timp, la orizont, dincolo de stuf, nori negri de ploaie se adunau.

Ne regrupăm pe lac şi plecăm pe canalul, la gondolă. Dar nu ieşim bine de pe canal în Gârla lui Iacob, că începe vântul şi numai ce apucăm să acoperim rucsacii cu o folie de cort, noi să ne înghesui sub altă folie de cort şi să ne legăm barca cu o cordelină de o buruiană acvatică mai zdravănă iar celelalte bărci să intre înapoi în super-îngustul canal, că încep să cadă şi primii stropi de ploaie.

Şi apoi mai mulţi stropi, furtuna se dezlănţuie, fulgeră undeva mai departe, ploaia cade, udă tot, vântul bate, suflă tot, vreo 20 de minute, timp în care ne încălzim bine sub folia de cort cu o sticla de ţuică pe principiul dacă tot plouă, mai bine să bem.

Când se mai opreşte ploaia, zicem că acum e momentul să ridicăm ancora, si tai-o nene către Mila 23, lăsând Stipocul pentru altă dată.

Avem parte de un apus de soare superb printre norii de furtună, însă ghinionul ne găseşte aflându-ne în cel mai nepotrivit loc al maţelor ce formează gârla lui Iacob, de acolo spre Mila 23 având multe coate de ocolit.

Şi dă-i la vâsle, la un moment dat furtuna se apropie iar, trec împreună cu Octavian fiecare la o vâslă (procedeu cu care am avut succes câteva zile mai nainte) dar ne dovedim total ineficienţi, fetele având rolul de a indica cine dintre mine şi Octavian să dea la vâsle, indicaţiile fiind ceva de genul: "Andreeeei.... tu stai acum", "Octaviaaaan, lasă-l pe Andrei", plus manevrele de evitare a ciocnirii vâslelor, plus manevrele de repus barca pe fir, după ce curentul apei ne arunca spre o parte sau alta a stufului. Ce să mai, o feerie :D. Şi-n timpul ăsta tot fulgera în dreapta şi-n stânga.

Obosesc destul de repede şi cedez vâslele în totalitate lui Octavian, care devine eroul nopţii vâslind kilometri buni până în Mila 23 unde ajungem mult după ce se înserase. Pe insula de vis-a-vis de Mila 23 aruncăm repede şi ţup în saci, nici mâncare nu prea ne mai trebuie.

Soooomn.

Ziua 8 (sâmbătă, 29 mai)

Barca Potop II rămâne la ţărm, în timp ce ceilalţi fac o plimbare pe canalele dimprejur, către Stipoc. Seara mergem la o tanti foarte amabilă în Mila 23 unde mâncăm iarăşi borş de peşte (cel mai bun de până acum) şi felul doi, saramură sau peşte prăjit, după preferinţe.

Ziua 9 (duminică, 30 mai)

Ne trezim dimineaţa devreme, pe la 6, ca să apucăm să strângem tabăra şi să apucăm să ducem bărcile oamenilor până în ora 8:30 având în vedere că unii dintre ei merg la biserică şi să nu trebuiască să stăm după ei să-i căutăm. Predăm bărcile oamenilor, plătim şi recuperăm actele lăsate, apoi la ora 9 vine omu' care trebuia să ne ducă înapoi în Tulcea, cu bărcile cu motor.

Pe la 11 suntem deja în Tulcea, unde mergem la Muzeul Rezervaţiei Deltei Dunării, care este de-a dreptul impresionant, nu atât prin mărime sau prin exponate, cât prin modernitatea care îl caracterizează, nefiind cu nimic mai prejos decât alte muzee pe care le-am văzut în Austria, Olanda, etc. Foarte bine realizat, o dovadă că se poate şi în România. Merită cu siguranţă cei 15 RON daţi la intrare (5 RON pt copii). De vizitat neapărat.

Pe urmă am mai fost să mai mâncăm o ultimă masă de peşte pe vasul restaurant Republica în portul Tulcea, cam scumpă şi cam puţină mâncarea, a trebuit să-i înveţe Dana cum se face saramura. Nu prea aş recomanda, mai bine la săteni sau la pensiuni în satele din Deltă.

Costuri:
- transport Tulcea - Mila 23: 300 RON transportul (noi am fost 11 persoane, două transporturi dus, două întors, a venit 110 RON de personă. Cam o oră drumul. Decent, având în vedere că la Navrom ar fi fost cam 90 RON şi am fi făcut 4-5 ore pe drum şi plus că circulă la ore foarte anapoda).
- închiriat bărci cu vâsle: între 17,5 şi 30 RON pe zi, în funcţie de capacitate şi talentul de negociator. Neapărat verificat vâslele la plecare şi strapazanele şi de luat numărul de telefon al proprietarului, just in case...
- masă de peşte: în general 20 RON un fel de mâncare, 30 RON borş de peşte şi felul 2 (peşte prăjit, saramură, etc), 40 RON o masă completa (aperitiv, borş, felul 2, desert). Cel mai bine am mâncat la tanti Viorica/Aurica în Letea (daţi de ea dacă întrebaţi la magazinele din sat).
- restu de mâncare - aprox 250 RON din supermarket.
Total: aprox. 600 RON pt 9 zile. Cazarea la cort :D.

Impresii de final:
- e frumos în Deltă, orice român ar trebui să meargă cel puţin o dată-n viaţă, sunt multe de văzut.
- e foarte cald în perioada asta, eu cred ca cel mai bine e în aprilie-începutul lui mai sau din septembrie încolo.
- locurile cu umbră sunt relativ puţine iar unde sunt, umbra de salcie nu ţine prea mult răcoare.
- nici locurile de cort nu sunt prea dese, 98% din maluri fiind stuf. Există o reţea de foişoare lângă care mereu am găsit locuri de cort.
- cea mai bună hartă este cea de la Gipo, de departe. Noi am avut cel puţin 5 modele diferite de hărţi şi nici una nu se compara cu cea de la Gipo, aceasta fiind de altfel şi singura care are marcate foişoarele de care ziceam mai sus.
- harta este obligatorie, marcaje pe canale fiind aproape inexistente. În realitate, există canale care nu sunt trecute pe hartă sau lacuri care efectiv se unesc între ele când apa e mare.
- unele canale sunt temporare sau foarte înguste sau pline de bălării.
- GPS-ul este de ajutor (dar nu absolut necesar, dacă ştii să te orientezi după hartă şi busolă).

vâslacul povestitor