Făgăraş - Valea Sâmbetei - Întâlnirea de iarnă carpati.org

A fost şi întâlnirea de iarnă de anul ăsta. Deşi iniţial nu eram foarte convins să mai merg o dată până în partea de nord a Făgăraşului, după revelionul de la Negoiu, am zis până la urmă hai să merg.

Plecăm pe la 6 dimineaţa din Bucureşti şi mergem via Predeal, Zărneşti apoi acel drum judeţean care merge mai pe la poalele Făgăraşului, din Şinca Veche direct spre Sâmbăta (care drum a fost chiar bun, fără gropi, dar parţial acoperit de zăpadă - oricum pare o variantă bună pentru vară).

Ajungem pe la 10:30 la păstrăvăria de pe Valea Sâmbetei, unde îl parcăm pe Jimny şi pornim încetişor în sus.

Drumul forestier trecut pe hărţi este întrerupt căci podurile au cam fost spulberate de viituri, se pare, dar poteca "pietonală" (marcată cu TR) este foarte bine amenajată, aşa că mergem mai mult în plimbare, cu ceva pauze scurte pentru poze.

Prima pauză mai mare o luăm după mai bine de o oră şi ne hidratăm cu nişte ceai fierbinte din termos (uşor răcit cu zăpadă). Vremea e frumoasă, nu e tocmai senin, dar plafonul de nori e sus şi soarele mai zâmbeşte din când în când.

Continuăm spre cabană, un indicator ne informează că am mai avea o oră. Poteca traversează din nou pe partea dreaptă a văii (în urcare) şi apucă mai costiş, întâlnind şi câteva pasaje mai îngheţate care necesitau ceva atenţie sporită.

După înca vreo jumătate de oră, ajungem în locul unde se separă poteca ce urcă pe muchia Drăguşului, marcată cu PR şi un alt indicator ne anunţă că în 20 de minute suntem la cabană. Dar o dată ieşiţi din pădure, ne loveşte un vânt, ce avea să se transforme destul de repede in viscol, aşa că punem cagulele şi îi dăm tare până la cabană, unde ajungem undeva după ora unu.

Din păcate în sus se cam lăsase ceaţa, şi cum viscolea fix dinspre creastă, nu prea se vedea nimic în sus, decât siluete ce coborau - pesemne cei care veniseră de vineri seara şi încercaseră azi să urce spre fereastră.

În cabană - mai frig decât ne aşteptăm. Ne întâlnim cu ceilalţi pinguini veniţi de vineri, Kya şi Vio, cam zgribulite după o noapte polară, pe care Alois voia să fie sigur că nu o va repeta, fiind la spart de lemne, iar Octavian, plecat pe sus să adune date despre avalanşe :D. Mâncăm ceva, bem ceva, mai povestim şi timpul trece repede.

Orice speranţă de a urca mai sus spre fereastra mare e risipită de poveştile celor care coborau şi care avuseseră ocazia să vadă live ceva avalanşe.

Focul începe să ardă şi în sobe, coborâm în sala de mese, atmosfera se încălzeşte suficient cât să nu se mai resimtă efectul geamurilor sparte/lipsă ale cabanei, cântecele îşi fac auzite acordurile de chitară, ajung si Mike şi Radu (care fuseseră în Zărneşti ca să ia Radu locul 22 la un concurs de schi de tură :p) şi timpul trece, în mare, cam ca la celelalte întâlniri de iarnă.

Ne culcăm pe la 12-1, ca să fim întâmpinaţi a doua zi dimineaţa de o vreme mohorâtă, o combinaţie de vânt, lapoviţă şi ploaie măruntă. Mâncăm şi coborâm, lasând în urmă cabana.

Pe drumul de întoarcere, mai ales după ce am intrat în pădure unde eram mai la adăpost de capriciile vremii, nu ne-am mai grăbit mai deloc (cred că am făcut mai mult la coborâre decât la urcare :D) aşa că mai avem timp de câteva poze, încercându-mă de vreo două ori şi talentul artistic :D

Jos nu mai stăm decât să ne dezechipăm şi să preiau o cantitate de pioleţi record pt cât a trasnportat Jimny vreodată şi cap compas Bucureşti. Bine, că a fost cap compas doar până la Râşnov unde un nenea poliţistu' insita să nu ne lase să intrăm pe DN73A spre Predeal, aşa că după o scurtă consultare cu harta, rotim compasul spre Bran.

La Bran pauză de plimbat prin târg, cumpărat vas roman care cică face mâncare excepţională si pozat de jos cetatea:

O altă oprire pentru pozat Moeciu:

Şi o ceaţă extraordinară în drumul spre Câmpulung. Noroc că drumul a fost mai pustiu ca niciodată.

La Câmpulung virăm spre Târgovişte, ca să văd cum e şi p-acolo, că nu mai fusesem niciodată, şi am văzut cum e, drumul e foarte, foarte prost pe primii 20 de km, pare mai rău ca după bombardamente, dar apoi se mai indreaptă. La Târgovişte mă cert un pic cu gipiesu aşa că ratez DN7 spre Bucureşti şi intrăm pe un drum judeţean relativ decent, dar care totuşi nu era drumul corect, aşa că iar consult cu harta şi un alt drum judeţean acoperit complet cu zăpadă îngheţată, pe care execut câteva derapări total necontrolate. În sfârşit, DN7, Bucureşti, end of story. :-)