Canionul Anghelide

Deşi de foarte mult timp voiam să ajung pe traseul Anghelide, încă nu ajunsesem. Şi cum acum o aveam ca ghid pe Mike, care mai fusese înainte şi ştia despre ce e vorba, am zis că acum e momentul aşa că am ţinut morţiş pe-a mea: Anghelide şi Anghelide. Şi Anghelide a fost.

Aşa că plecat-am sâmbătă dimineaţa din Plaiul Foii spre intrarea în traseu, Claudia, Mike şi eu. Black out 3 ore şi iată-ne într-o potecă ce merge pe un brâu, spre nord, către vâlcelul de pe care se intră în canion. Aici întîlnim şi primele flori de colţ, care începeau să înflorească (găsind destul de multe pe întregul parcurs al turei):

Floare de colţ - mai mult rară decât frumoasă

Continuăm drumul până spre vâlcelul cu pricina, despre care ştiam că e plin de grohotiş şi la un moment dat, când întâlnim o limbă de grohotiş şi un perete cu o pată galbenă (ca în descrierea lui Cristea - dar câţi pereţi nu sunt pătaţi galben în Crai?) zicem că aici e aşa că dă-i nene în sus. Ne fură ce-i drept o săgeată roşie-portocalie desenată pe perete ce indica o cruce a unuia mai nefericit - n-am înţeles ce-o fi fost în capul celor cu vopseaua...

Zonă ideală de bălăurit

Şi urcăm ce urcăm, dăm de o sumedenie de poteci, de animale cel mai probabil dar foarte bine conturate de ai fi zis că acu' apare şi marcajul. În fine, explorăm fiecare potecuţă şi ne dăm seama că bălăurim cu graţie, aşa că facem cale întoarsă până în locul unde am urcat aiurea în sus şi trecem în vâlcelul următor, care se dovedeşte cel bun.

Mai dă şi doi stropi de ploaie, ca să nu murim de cald gâfâind pe vâlcel, şi curând ne găsim urcând spre poarta mare:

Poarta mare

Poarta mare se prezintă ca o şa ciudat de perfectă, încadrată de linii verticale şi orizontale trasate practic pe calculator şi nu de natură. Intrăm prin poartă, coborâm puţin, ca să avem ce urca la loc, şi-i dăm înainte spre poarta mică (evident, ca dacă tocmai a fost poarta mare...).

Poarta mare - reverse angle

Poarta mare - reverse angle - zoom in

Vedem în sfârşit şi canionul care e pe măsura aşteptărilor şi descrierilor: îngust, întunecat şi cu o luminiţă la capătul tunelului :D. Spre fericirea noastră nu mai e deloc zăpadă şi nici foarte umed nu e, aşa că ne aventurăm fără să stăm prea mult pe gânduri (deşi iniţial, sub ameninţarea norilor şi tunetelor, dezbătusem problema retragerii rapide).

Ză Canionul Anghelide

Refugiul Şpirlea

Degetul lui Anghelide, după spusele lui Cristea... personal am

anumite îndoieli cum că ar fi degetul...

Intu ză Canion

Canionul în sine păcătuieşte doar prin faptul că este prea scurt pentru cât este de frumos, nu cred să aibă mai mult de 100 de metri lungime, dar frumos de-ţi vine să-l cobori imediat şi să-l mai urci o dată.

din canion - reverse angle

Luminiţa de la capătul tunelului

textură de Crai

Intrarea în canion în sensul de coborâre este vag marcată cu o cruce roşie şi inscripţia P. FOII.

Ieşirea din canion (în sensul de urcare)

Singuratic...

Prindem apoi un brâu, pe care îl cunoşteam de acu vreo lună când am mai făcut o incursiune în zonă, şi ieşim printr-o serie de vâlcele destul de întortocheate şi abrupte în poteca iniţială.

Pe drum la întoarcere ne prinde plaoaia (zdravăn!) aşa că ajungem la maşină fleoşcăiţi regulamentar. Dar nu-i problem, ne consolăm cu nişte mâncărică bună din real-Braşov şi câte o prăjitură iar noaptea ne prinde în cheile Râşnoavei, unde aveam ceva gânduri de căţărare a doua zi.

Duminică dimineaţa însă plouă ceva, aşa că ieşim din bârlog de-abia pe la 11 având în plan să facem Creasta Generalului şi Pintenul Măgarului (clasic :D). Dar cum în General intraseră deja nişte unii mulţi, ne mulţumim să urcăm rapid Pintenul, taman ce se aşterne iar pe ploaie - curat ghinion. Hai spre casă.