Prin şi pe stâncăriile Măcinului

A fost şi atelierul de alpinism şi escaladă organizat de Asociaţia Montană Carpaţi în Măcin. Ca şi în iarnă, ostilităţile s-au desfăşurat sub îndrumarea lui Marian Anghel, unul dintre puţinii ghizi montani de meserie din România.

Am fost şi eu acolo şi am încercat să ajut încurcând cât mai puţin lumea.

Sâmbătă în prima zi am fost la cariera Memorial, în stânga şeii Ţuţuiatu (în direcţia de urcare), unde Marian a prezentat celor 10 învăţăcei echipamentul, apoi am instalat câteva manşe pe majoritatea traseelor.

Cariera Memorial

eu pe Banană

regrupat

şi rapelând

Aici am pus prima manşă, filat de Mike, apoi cam toată lumea s-a dat p-aici.

oamenii cu ochii pe mine, dacă picam popice îi făceam :D

În timpul ăsta Ovidiu a pus o manşă pe traseul Ionuţ, la prima vedere a traseului, nu prea am stat cu ochii pe el, dar cred că i-a plăcut şi a găsit pe sus ceva senzaţii destul de vii :D.

Apoi, Marian a urcat prima lungime din Memorial cap şi eu, după el secund. Cum Memorialul nu reuşisem să-l urc decât o singură dată înainte, la pasul de bavareză, mi-a derapat un picior, echilibrul dispărând instantaneu alegându-mă cu o căzătură şi o mică bălăngăneală. În fine, mi-am revenit, am pus piciorul deasupra unei ancore să fiu sigur ca nu mai pleaca şi am trecut. Asta e, data viitoare încercăm mai curat :D

Marian pe Memorial, eu la filare

Florin pe tr. Cioc, apucând priza cheie cu călcâiul

Am tot stat şi ne-am dat până seara, apoi ne-am întors în şaua Ţuţuiatu unde am prins apusul, am mâncat apoi Marian a explicat câteva aspecte teoretice. Somn.

Lumina apusului în şaua Ţuţuiatu

A doua zi a fost dedicată văii Racova, o zonă deosebit de frumoasă cu o brână destul de aeriană.

spre valea Racova

Aici sunt câteva trasee mai tari, surplombate, cu asigurări fixe şi câteva trasee mai uşoare pe asigurări mobile, dar foarte frumoase.

pe Fete

După ce a pus Marian două manşe aici, mergem un pic mai jos, unde facem un fel de traseu de 2 lungimi de coardă (practic prima lungime din Raza Soarelui, continuată, ca a doua lungime, cu Hornul Prieteniei). Aici a cam fost piatra mea de încercare, pentru că nu mai urcasem anterior niciunl dintre trasee iar Marian voia să urcăm în două echipe: el cu doi secunzi, eu cu doi secunzi.

În fine, nu ştiu exact cum s-a întămplat dar m-am trezit legat de cei doi secunzi si gata de plecare pe urmele echipei lui Marian.

Pentru moralul meu Marian, mi-a lăsat o nucă şi două frienduri bine amplasate în punctele mai expuse ale traseului, mai asigur si eu la un bolovan bine incastrat la un copăcel cam uscat şi mai prind straşnic o nucă mai măricică aşa că urc până la urmă fără emoţii. Sus regrupez la doi copăcei cam depărtaţi aşa că trebuie să prelungesc cu vreo 3 anouri de 120 si vreo 2 de 40 ca să am un unghi cât de cât safe şi-mi aduc şi secunzii (Hana şi Lucian) sus.

Mergem 10 metri mai la dreapta pe o brână lată de unde intrăm în Hornul Prieteniei. Aici găsesc locuri bune de asigurat, pun bine şi cele 2 frienduri recuperate de la Marian din lungimea anterioară, mai găsesc o clepsidră, vreo două nuci şi ajung vreo 2 metri sub regrupare (şi la 4 deasupra ultimului friend). Aici se cam întinseseră corzile, noi urcam practic pe 2 corzi de 25 de m si traseul avea cred ca vreo 27. Partea interesantă e că aici era şi pasul cheie, un mic pereţel de vreo 2 metri, cam lipsit de prize cu o fisură verticală cam rotunjită. Noroc că mă întind cam tot şi apuc o priză meseriaşă sus, şi ies cu picioarele la aderenţă şi cu corzile întinse la maxim.

Eu în regruparea din Hornul Prieteniei

Vin şi secunzii, apoi înapoi la bază de unde mai iau doi secunzi şi repet aceeaşi schemă cu ambele lungimi, de data asta fără nicio asigurare lăsată de Marian :). De data asta a trebuit să ne grăbim destul de tare, sub ameninţarea ploii, dar repetând, chiar mai bine, distracţia cu secunzii care trebuie să urce un pic, pt că se terminau corzile (bine că intrarea era banală şi nu ridica probleme deosebite din punctul ăsta de vedere).

Hornul Prieteniei

Eu în dreapta filându-mi secunzii, Marian în stînga pe un traseu alăturat

Coborâm repede în Greci, facem o poză de grup, şi apoi dăm un asalt istoric asupra cofetăriei (nou deschise) Angelo.

Una peste alta cred că a fost un atelier foarte reuşit în care participanţii au şi învăţat câte ceva despre căţărare şi s-au şi distrat. Ar fi bine ca AMC să organizeze cel puţin o dată pe an astfel de ateliere.

Pentru mine a fost foarte frumos pentru că am reuşit să fac ceva căţărare la mobile, nu foarte dificilă, dar necesitând destul de multă atenţie la plasarea asigurărilor (genial sentimentul când pui un friend sau o nucă bine sau când ajungi la pasajul final din Horn, clar mai tare decât întregul traseu, iar ultima asigurare era la vreo 4-5 metri dedesubt).

Şi ca bonus, am mai descoperit (în sensul ca Marian ne-a arătat) un traseu foarte frumos, nemarcat la bază, Smochina, în dreapta Bananei, cu top comun cu aceasta din urmă, un traseu ce presupune trecerea unui bolovan surplombat dar cu nişte prize şi mişcări foarte drăguţe.