Prin văile Caraimanului

Sâmbătă, 14 august 2010,

Valea Seacă a Caraimanului, Valea lui Zangur, Brâul Portiţei, Valea Jepilor

Faţă de uichendul trecut, acum ne-am mobilizat mai cu talent, aşa că sâmbătă la ora 8:00 deja plecam din parcarea de la pârtia Kalinderu, urcând pe marginea pârtiei de schi, sub un cer albastru şi o căldură destul de năduşitoare pentru ora matinală.

Valea Seacă a Caraimanului brăzdând abruptul Caraimanului

Pe Valea Seacă a Caraimanului (VSC de-acum în colo, că nu o să scriu juma de rând de fiecare dată) mai fusesem de 2 ori, dar de fiecare dată până sus la cruce, pe hornurile ei finale. De data asta am zi să fie şi ceva nou, să explorăm, să avem şansa să ne rătăcim, etc, etc :D, şi cum tot voiam să ajung să văz şi eu portiţa Caraimanului, am zis gata mergem pe Valea lui Zangur.

traseul nostru, cu roşu

detaliu în porţiunea finală a VSC, se pot observa Pintenul VSC

în stânga, ultimul horn in mijloc, şi spălătura VSC în dreapta

Pe pârtia de schi urcăm pe stânga ei, deşi noi trebuia să facem dreapta (în sensul de urcare) la un moment dat, dar pe stânga aveam un avantaj major: era umbră. La un moment dat, un drum forestier întunecat se cască în pădurea din dreapta, locul fiind marcat de o discretă săgeată albă.

ieşirea de pe pârtie către VSC

Prin pădure mai mergem preţ de vreo 20 de minute, călăuziţi de încă 4-5 săgeţi albe, pe copaci. În anumite locuri întâlnim un vechi marcaj cu cruce roşie, cam şters, dar şi unul ceva mai nou cu o cruce roşie-portocalie. Ajungem destul de repede la intrarea pe VSC, unde ca de fiecare dată toate buruienile şi ierboşenile Caraimanului au venit să ne întâmpine:

intrarea în VSC

Nu ne dăm speriaţi şi apucăm încet în sus, printre bolovani şi trunchiuri de copaci căzuţi. După 10 minute de mers pe vale, deja întâlnim primele săritori. Cuplăm 4x4 şi trecem destul de repede micile obstacole.

Mă felicit în gând pentru traseul ales: e multă umbră şi e răcoare şi ma gândesc cât de cald trebuie să fie la soare... Mă gandesc să am grijă să nu ratăm ieşirea din VSC / intrarea în Valea lui Zangur, ştiam că trebuie să fie după săritoarea lui Zangur şi înainte de Ţancul Uriaşului, aşa că aşteptam cu interes săritoarea Zangurului. Dar până acolo, ne mai distrăm cu câteva săritori de talie mică.

Chiar înainte de săritoarea lui Zangur, avem primul contact vizual şi cu crucea Caraimanului, dintr-o perspectivă mai neobişnuită pentru cei care nu au urcat VSC. Claudia este încântată de măreţia priveliştii.

Ajungem la săritoarea lui Zangur, locul unde cei nepregătiţi pentru VSC se întorc (sau ar trebui să se întoarcă) pentru că săritoarea prevesteşte obstacolele ce vor veni după (mai ales pe hornuri, în porţiunea finală). O săgeată veche ne indică să o ocolim prin dreapta (wtf? prin dreapta?), altă dată o ocolisem printr-un horn pământos prin stânga, dar acum era cam ud, aşa că plec încetişor în sus pe săritoare şi cu atenţie mare şi paşi calculaţi, o trec fără prea multe emoţii.

Săritorea lui Zangur

Eu pe/în săritoarea lui Zangur 

bis

Pun coarda pentru Claudia, o asigur şi urcă şi ea destul de repede fără să pierdem prea mult timp. După săritoarea lui Zangur, mai urmează câteva săritori, unele chiar ude (aşa ca să mă bucur că nu trebuie să urcăm pe hornuri, care sigur ar fi fost cel puţin la fel de ude).

schimbare de perspectivă ;))

Ajungem şi la săritoarea cu fereastră, care mi se pare una dintre cele mai frumoase şi mai interesante săritori din Bucegi, cu o ieşire foarte strâmtă dar plăcută la căţărat, prin interiorul ei:

intrând în săritoare

prin săritoare

şi hopa sus deasupra ei

Urmează o altă săritoare-horn mai umedă care mă face să mă gândesc că hornurile VSC sunt probabil foarte umede şi ele, aşa că nu are rost o eventuală deturnare a planului iniţial pentru a urca la cruce pe hornuri.

"Tii ce udătura naibii"

"Nu aluneca! NU aluneca!"

Şi ajungem şi sub Ţancul Uriaşului, unde se ramifică valea lui Zangur spre stânga. O cruce roşie-portocalie pe primul bolovan de pe vale lui Zangur ne indică drumul către Brâul Portiţei. E ora 12:00 şi ceva nori încep să se strângă deasupra Bucegilor. Ştiam că Valea lui Zangur se ramifică destul de jos din VSC şi că o să fie destul de lungă, dar nu mă aşteptam să aibe săritori dificile.

intrarea în Valea lui Zangur (se observă crucea roşie pe bolovan)

Valea lui Zangur

Şi într-adevăr săritorile merg destul de repede, unde erau mai dificile, poteca le ocolea pe versantul stâng (marcat cu câteva panglici galbene). Pe vale întâlnim destul de multe cruci roşii şi săgeţi care ne indică mereu direcţia pe care să abordăm săritorile. În dreapta noastră, admirăm Vârful şi Creasta Picăturii:

Turnurile Picăturii (cele două moaţe mici), Vârful Strungii Mari

şi Vârful Picăturii (cel mai din dreapta ţanc)

La un moment dat, mi se pare mie că o săritoare s-ar putea ocoli pe dreapta (în sensul de urcare), aşa că urc puţin pe versantul drept, dau pe o brână dar trebuie să mă recunosc păcălit, căci brâna mea se înfundă brusc deasupra văii. Şi cum nici nu era chip de descăţărat, nici de întors, mă văd nevoit să fac un rapel scurt în firul văii, după un televizor de bolovan care se cam hâţâna.

rapel, că mi-a trebuit să mă bag p-acolo

Mai o săritoare, mai o ocolire pe stânga şi valea se deschide, se sparge în două vâlcele paralele pe care urcăm până intersectăm poteca firava (dar observabilă) a Brâului Portiţei.

Creasta Picăturii

Stăm să facem câteva poze în zona unde am intersectat brâul, panorama asupra văii prahovei fiind foarte frumoasă din acest punct, dar un mare nor negru şi câteva tunete şi fulgere ne pornesc iar la drum, pe brâu, către Portiţă.

Sinaia-City

Panoramă asupra Văii Prahovei

Şi în nici 5 minute ajungem la Portiţă (pe la ora 15:00) unde începe şi ploaia, însoţită de fulgere şi tunete la marginea norului negru care acoperea zona alpină a Bucegiului. În situaţia asta ne băgăm chiar sub Portiţă, la adăpost de ploaie şi vânt şi cât de cât de fulgere, unde aşteptăm să trecă fulgerele şi să se mai oprească cât de cât ploaia.

Portiţa Caraimanului

Badea în portiţă

Din fericire, ploaie de vară, nu ţine mult şi la 15:40 plecăm deja, în jos, pe Brâul Portiţei, pe o potecă bine conturată, pe unde băgăm în sperieţi câteva capre negre care fug şi nu se lasă fotografiate de nicio culoare.

Brâul Portiţei

Eu pe Brâul Portiţei

Brâul ne scoate după vreo oră de mers lejer în Valea Jepilor, în dreptul cascadei Caraiman, de unde băgăm viteză în jos şi fără să ne dăm seama, depăşind multe grupuleţe de coborâori de la Babele/Caraiman, ajungem destul de repede in Buşteni, promiţându-ne să ne alegem pentru viitorul apropiat trasee care să nu mai includă Valea Jepilor.

Una peste alta a fost o tură reuşită, de explorare, în care am apucat să vedem o vale nouă şi interesantă, şi curioasa Portiţă a Caraimanului.