Cu bicla in Cozia

În Cozia am fost pe multe trasee marcate şi nemarcate aşa că a venit acum timpul să mergem şi cu bicicleta, mai ales că noua mea biclă trebuia botezată altfel decât prin oraş.

Ne-am strâns 8 biciclişti: Muha, Vio, Octavian, Cristi, Emil, Em, Vali şi eu şi pe la ora 10 eram deja în parcarea mânăstirii turnu, reglând bicicletele pentru traseu.

Bicla mea, fiind neumblată, se lasă mai greu reglată aşa cum voiam eu, aşa că mai zăbovim câteva minute, în jurul ei, cum stăteau pe vremuri oamenii în jurul unei Dacii 1300 cu capota ridicată :)).

curăţând jigleru'

Traseul pe care l-am făcut a fost: 

Bike route 586978 - powered by Bikemap 

Plecăm într-un final, pe la 10:30-11:00, către Păuşa şi mai apoi în jos pe Valea Oltului, pe partea stângă, pe drumul de tiruri, dar, fiind sâmbătă probabil, nu este trafic mai deloc. Asfaltul excelent şi drumul uşor la vale este o plăcere.

gabarit depăşit... pentru o bicicletă :D

chasing Muha

B-)

Undeva în dreptul Călimăneştiului facem stânga către Sălătrucel, pe un drum judeţean, drumul fiind relativ plat, dar mai plin de gropi şi ceva mai circulat.

Soarele arde destul de tare, dar norocul ne scoate în cale o localitate pe nume Berislăveşti, aşa că interpretăm rapid ce-au vrut să zică cu numele ăsta când i l-au pus şi ne oprim la magazinul comunal să slăvim nişte beri.

Plecăm mai departe, facem stânga la un indicator ce arată 18 km până la Cozia, la cabană.

Şi cum e încă devreme şi am făcut deja vreo 16 km până aici, ne mai oprim la o hidratare la o terasă foarte primitoare, în ultimul sat, unde berea era 1,5 lei.

cel mai tare în poza asta este Em' cu telecomanda

în mână :D

Apoi dă-i la deal. Ceea ce nu ştiam noi, sau ştiam dar nu conştientizam, era că până aici nu prea urcasem deloc. De aici aveam 1000 de metri diferenţă de nivel în aproximativ 14 km.

dă-i la deal

Drumul nu ne scuteşte, şi ne loveşte chiar de la început cu câteva pante abrupte zdravăn, dar suntem încă în formă şi nu ne pun mari probleme.

dă-i la deal şi mai tare

Mai trece un camion de ridică tot praful pe noi, ne mai depăşesc câteva maşini mici, că deh la cabană poţi ajunge şi aşa (where's the fun???). Pantele accentuate ne fac să ne oprim des.

pauză

Emil are ceva probleme la zona de mufare dintre el şi bicicletă, probabil o incompatibilitate tehnică sau un reglaj mai strâmb. Apar deja porţiuni unde mai împingem şi bicicleta că nu ne mai ţineau muşchii de la picioare. Spre sfârşitul drumului, pantele din fericire se mai domolesc, însă noi suntem din ce în ce mai obosiţi iar muşchii de la picioare se plâng de crampe din ce în ce mai des.

prin forest

Dar îi dăm înainte cu determinare, că doar noi am plecat să ajungem sus şi într-un fel sau altul, pe biclă sau pe lângă ea, nimeni nici nu concepea să nu ajungem.

Un ţăran ne depăşeşte într-o maşină de teren imensă, mergând în derapaje cu 50-60 km/h, mult peste cât suporta drumul forestier, umplându-ne de praf, dar deh... trebuia să arate gagicii din dreapta cine-i şmecher şi-are hillux.

Pe ultimele serpentine, vedem vârful cu antenele şi parcă devenim mai motivaţi să ajungem.

final destination

Şi parcăm bicicletele în faţa cabanei, pe la 19:30, destul de obosiţi.

Ne întâmpină un vânt rece, care ne trimite destul de repede în sala de mese unde comandăm din start 8 ciorbe, 8 fripturi, nişte mici şi ne apucăm de pălăvrăgit. Apare şi grupul de pedestraşi al Claudiei, care urcaseră pe Vlădeasa şi mai apoi fuseseră la Poarta de Piatră, şi mai stăm la discuţii până după miezul nopţii.

Evident că noaptea am dormit-o neîntors.

A doua zi ne trezim pe la 8, aflăm cu tristeţe ca nu mai sunt oo pentru omletele noastre aşa că mâncăm din traistă de la Muha şi de la Vio, şi ne pregătim de coborâre, pe la 10.

aşa au dormit biclele

motoare de bicle

O ceaţă destul de deasă străjuia cabana, nici temperatura nefiind prea mare.

Facem poza de grup, cum ne indică Em', cu bicicletele deasupra capului (nu am înteles de ce, dar a fost fun :D)

bucurie mare înaintea coborârii

Şi apoi.... mult aşteptata COBORÂRE!

Mai greu la început, drumul fiind foarte bolovănos iar unde erau gropi mai mari, acestea fuseseră acoperite cu pietriş, pe care controlul bicicletei era practic inexistent.

Dar după ce drumul se mai îmbunătăţeşte, ne lansăm şi nu ne mai oprim decât jos în sat. Practic nici n-am simţit când am coborât ce cu greu urcasem cu o zi înainte. O plăcere, genială coborârea.

Drumul prin sat este mai anevoios, nemaifiind prin pădure, căldura devenise destul de insuportabilă.

 Ajungem şi la asfalt, cu gândul la ultima urcare spre Turnu, acum fiind în sens invers decât curge Oltu'. Şi indicatorul de pantă de 7% ne confirmă temerile, dar îi dau tare şi urc toată panta fără să mă opresc. Apoi o coborâre pe care ciclocomputeru meu arată maxim 52 km/h, vânt din faţă, o splendoare :D.

pitoreasca vale a Oltului

pitoreasca vale a Oltului - bis

Ajunşi la Turnu, îmbarcăm caii în maşini şi plecăm spre Bucureşti.

A fost o tură excepţională, mai ales coborârea şi drumurile prin sătucele de la poalele Coziei. Cum a punctat şi Em', greşala noastră a fost că am ales un traseu care urcă constant şi destul de tare, în loc să alegem unul cu urcări şi coborâri succesive. Dar ăsta nu poate decât să fie un motiv de a ieşi iar cu bicla :D.