Valea lui Stan

27 septembrie 2009

Muha, Viorica, Octavian, Irina, Laviniu și eu.

După ce sâmbătă făcusem o tură în compania ceții pe Vârtopel-Arpășel, duminică aveam în plan să urcăm până pe Negoiu. Așa că prin urmare, în stil caracteristic, am fost pe Valea lui Stan :)). Partea mai interesantă e că nu ne speria deloc faptul că nu aveam nicio descriere. De fapt, știam două lucruri: pe unde se intră pe vale și că nu trebuie echipament special. Problema mai mare a fost la ieșire de pe vale, pentru că, contrar așteptărilor generale, valea practic nu ieșea nicăieri.

Lăsăm pe Jimny la baraj într-o parcare semi-improvizată, și o luăm perpedes către vale, preț de vreo 10 minute, admirând ambiția transfăgărășanului de a traversa muntele:

Valea lui Stan începe din vârful primului ac de păr de pe Transfăgărășan, de după tunelul de la Vidrau, în sensul de coborâre.

(Valea lui Stan)

În comparație cu ziua precedentă când n-am văzut mai nimic din cauza ceții, astăzi avem parte de o vreme excepțională de toamnă, călduț, fără vânt, plăcut. (creasta Făgărașului era însă tot sub nori, asta ca să nu ne ofticăm ca nu mergeam azi pe Vârtopel-Arpășel).

(intrarea pe Valea lui Stan)

Pentru început, valea ne întâmpină cu câteva bălți (dar care în sezonul ploios mai mult ca sigur ca devin niște lacuri considerabile) și o junglă de ierboșenii. Așa că ne croim și noi drum pe unde se poate, ocolind în general pe mici brânițe stâncoase de pe versanții văii.

Dar nu după mult timp, valea se îngustează brusc, capătă un aspect de canion inundat de ape și înfundat pe alocuri de bușteni, așa că nu avem ce face și ocolim prin stânga, pe versantul împădurit, pe unde poteca este amenajată mai întâi cu o scară de lemn apoi cu ceva balustrade de cordelină.

Cascadele încep să devină o obișnuință. Acum nu pun nicio problemă înaintrării noastre pe teritoriul văii, dar probabil primăvara și la începutul verii când se topesc zăpezile, probabil nu e cea mai bună perioadă pentru a-l vizita pe Stan.

După ce revenim în firul văii, deasupra canionului menționat care ne înghesuise împotriva voinței noastre pe versantul stâng (în sensul de urcare), apare o primă scară mai... interesant de traversat.

Ce era frumos era că traversa de pe un versant al altuia, având valea sub tine la vreo 8 metri. Ce era interesant era că scara mai mult levita acolo de te simțeai ca pe magic carpet. Deși era bine prinsă (dovadă clară că nu s-a rupt cu mine), se hâțâna în toate direcțiile la orice mișcare. Mai jos, Octavian călare pe... situație.

Mai departe un șir de cascade și scări pe care le parcurgem aproape vrăjiți de frumusețea și sălbăticia locurilor. Unde întorci capul, o cascadă, o săritoare și câteva scări șubregite, dar care ne fac deliciul tuturor. Toți am mărturisit că Valea lui Stan ne-a depășit cu mult așteptările.

Între timp ne întâlnim cu o altă echipă, în care erau și Corina și Radu Hera, aflând ulterior că atât Octavian și Vio o știau și pe Corina (de la revelionul de la Lepșa) și pe Radu Hera. Dar si Laviniu îl știa pe Radu, ce să mai mulți cunoscuți, așa că parcurgem următoarea porțiune a văii aproape împreună.

(culorile toamnei)

Am avut parte și de o zonă cu bolovani mari, să ne exersăm un pic skilurile de cățărători:

(Octavian și Muha atacând o săritoare)

(Vio și Irina la proba de bolovani)

Urmează și partea de echilibristică la buștean, pentru că următoarea săritoare este prevăzută cu un soi de scară ale cărei trepte sunt cioplite în buștean și cu balustradă de cordelină, cordelină al cărei rol clar e de a încurca pe cel care urcă.

Supervizat de Vio, Octavian ne arată "cum se face" :D

(Octavian la bârnă)

La un moment dat, valea cotește brusc la dreapta, dezvăluindu-ne proba surpriză: traversarea râului prin râu. Și nu de-a latul, ci de-a lungul, căci iar ia aspect de canion, cu pereți înalți și drepți, fără nicio posibilitate de ocolire. Așa că dacă-i musai, atunci cu plăcere ne descălțăm bocancii și șosetele și o luăm la pas prin apa RECEEE și pe pietrele alunecoase și tari și înțepătoare dar pe care după câteva secunde nu le mai simțim pentru că apa e, cum ziceam, RECEEEE. În fine, trecem toți care cum știm mai bine și mai repede, prin apă (mai puțin Irina, care trișează în spatele lui Laviniu :P)

După asta, valea se lățește un pic, cat să putem urca pe o brână cu balustrade pe versantul stâng în sensul de urcare, mai cotește o dată stânga, apoi devine mai puțin îngustă permițând mersul fără niciun fel de ghidușie.

Bun, acu că ne apropiam de ieșire (ieșire despre care noi nu știam nimic), trebuie spus că acu ceva vreme fusese un concurs de orientare pe vale, așa că încă mai erau niste panglici albe atârnate pe copacii, dar destul de rare. În punctele strategice de schimbare a direcției, am găsit și niște săgeți roșii pe pietre, astfel încât ultimul stăvilar l-am ocolit prin dreapta (direcție indicată de o mică dar discretă săgeată roșie) și nu prin stânga cum ne înfipsesem noi după principiul "'Nainteeeee!".

Mai mergem vreo 200-300 de metri după ultimul stăvilar și găsim un indicator către Călugărița, la dreapta. Și la dreapta era așa o pantă înclinată de urcat... tiii... Bine, că se naște repede întrebarea... "ce e Călugărița", și mai ales "unde e Călugărița?" :D. În fine, ne mai dumirim noi după descrierile pe care cealaltă echipă le avea (mari oamenii :D), și pe urmă o tăiem pe panta prostului spre dreapta, pe principiul că "aia de la concurs trebuie să fii ajuns undeva cu panglicile astea".

Gîndul bun, că după ce urcăm juma de ora panta respectivă, ajungem într-o poiană frumoasă, foarte puțin lată dar foarte lungă, poiana ce aveam să aflu ulterior că se numește poiana Călugărița, și dotată cu foișor de vânătoare.

Bineînțeles că după ce se termină poiana, începem să coborâm abrupt prin pădure ca să putem aprecia mai bine de ce-am urcat panta mai nainte, și după vreo juma de oră ieșim într-un drum forestier, care ne scoate in partea sud-vestică a lacului Vidraru, de unde prin (celălalt) tunel ajungem iar la mașini.

Cam asta a fost, concluzia fiind că valea se merită repetată și cu restul de pinguini (Kya, Cristi, mai ales :D) că tare a fost frumoasă.