21 august 2010,
Urcăreţi: Vio, Octavian, Gabi, Ovidiu, Ciri, Andrei Done, Claudia şi eu.
Nu îmi mai aduc aminte când am văzut Acele Morarului pentru prima dată, dar poza de mai jos e făcută în primăvara lui 2006, de pe Valea Morarului. Cam atunci s-a născut şi dorinţa de a le urca. După ce mi-am făcut curaj în privinţa dificultăţii traseului, am mai avut o primă tentativă în 2008, dar atunci nişte fulgere ne-au întors de la intrarea pe Creasta Ascuţită. Acum, două săptămâni la rând am urmărit prognoza, dar mereu s-au anunţat şi ceva ploaie şi ceva t-stormuri. Sâmbătă, în sfârşit, prognoza anunţa o vreme ideală.
Acele Morarului, văzute din Valea Morarului (apr. 2006)