marți, 6 aprilie 2010

Cu bicla în sus pe Dâmboviţa

Sâmbătă, pe 17 martie, am fost cu Em, Vali, Muha, Cristi şi fratele lu' Cristi să mergem cu bicicletele, să ne doară fundurile, că de ce să stăm bine mersi acasă?

Aşa că pe la ora 11 ne-am întâlnit toţi la Em, şi am pornit pe digul de la lacul morii, în sus pe Dâmboviţa. Traseul pe care l-am făcut a fost:


Bike route 419214 - powered by Bikemap 

duminică, 14 martie 2010

Pe la poalele Morarului

Weekendul trecut a fost atelier de iarna pentru începători cu tema "Alpinism de iarna" organizat de AMC, pe unde m-am făcut şi eu că încurc oamenii :D. Câteva poze:

luni, 1 februarie 2010

Făgăraş - Valea Sâmbetei - Întâlnirea de iarnă carpati.org

A fost şi întâlnirea de iarnă de anul ăsta. Deşi iniţial nu eram foarte convins să mai merg o dată până în partea de nord a Făgăraşului, după revelionul de la Negoiu, am zis până la urmă hai să merg.

Plecăm pe la 6 dimineaţa din Bucureşti şi mergem via Predeal, Zărneşti apoi acel drum judeţean care merge mai pe la poalele Făgăraşului, din Şinca Veche direct spre Sâmbăta (care drum a fost chiar bun, fără gropi, dar parţial acoperit de zăpadă - oricum pare o variantă bună pentru vară).

miercuri, 20 ianuarie 2010

În Cozia pe muchia Scorţaru

16-17 ianuarie 2010

Mânaţi oarecum de vremea mohorâtă care se anunţa în centrul ţării (Bucegi, Crai), găsim iar prilej să urcăm în Cozia şi cum am fi vrut să facem un traseu nou, pe care să nu mai fi fost, alegem muchia Scorţarului.

Chiar dacă nu e oficial traseu turistic, deci nemarcat, există un marcaj cu două linii verticale, despre care ştiam de la Dinu Boghez. Tot de la dânsul şi intrarea în traseu, aşa că nu am avut foarte mult de căutat detalii despre traseu, oricum pe net nu am găsit nicio descriere a cuiva care să fi parcurs muchia, toate căutările după "scorţaru"  ducând la traseul marcat cu BR care doar traversează muchia în punctul La Meliţă, pentru a intra apoi pe valea Turneanu.

miercuri, 11 noiembrie 2009

O picătură de apă

De multe ori suntem prea mari ca să vedem natura mică şi câtă frumuseţe se poate găsi în natură. Din păcate ne-am obişnuit cu frumuseţile pe care le vedem şi nu le mai apreciem aşa cum ar trebui. Dar câteodată ajungem să vedem noi frumuseţi, care totuşi au fost acolo dintotdeauna. A vedea...

Mai jos, o picătură de apă căzând, filmată la 2000 de frame-uri pe secundă (faţă de 25-30 la cât vede omul).

duminică, 1 noiembrie 2009

joi, 29 octombrie 2009

For a split second



The man who said "I'd rather be lucky than good" saw deeply into life. People are afraid to face how great a part of life is dependent on luck. It's scary to think so much is out of one's control.

There are moments in a match when the ball hits the top of the net, and for a split second, it can either go forward or fall back. With a little luck, it goes forward, and you win. Or maybe it doesn't, and you lose.