La plimbare prin nametii Garbovei

Cum nu mai ieşisem de foarte multă vreme la o tură normală de munte iar Claudia tot insista, eu neavând prea mare tragere de inimă că mă gândeam că e zăpada cam mare, am zis hai să vedem ce putem face aşa că am ales un traseu (pe care îl mai făcusem cu ceva în urmă, p-atunci cu Mike, Corina şi Marius) trecerea din Azuga în Predeal pe la cabana Gârbova. Mă gândeam că singura problema ar fi sa fie zăpada mare, dar speram să mai fi mers cineva şi să fie ceva urme. Ei bine, nu mai mersese nimeni şi nu erau urme.


Aşa ca poveste, lucrurile mai haioase s-au consumat chiar înainte de a ne urca în tren, căci da, după 3 ani, am mers din nou cu trenul, cu un 3001 căruia vremurile i-au schimbat de-atunci indicativul din Personal în Regio şi vagoanele din cele vechi cu banchete tari şi log mare de bagaje în vagoane noi cu banchete înghesuite şi log de bagaje ioc.

Dimineaţa prima chestie cand dau să trag bretelele de la pantaloni, una dintre ele cedează. In fine, n-am ce sa-i fac că doar am un tren de prins, aşa că las pantalonii într-o singură bretea (pusă in diagonală, ca să nu stea şui).

Apoi când dau să trag bocancii, unul dintre şireturi mi se rupe la jumătate. Acu, ăsta era mai important aşa că îl bag în buzunar ca să-l fixez pe tren. Deja mă gandeam bine că nu merg în vreo tură să am nevoie de coardă, că nu prea îmi plăcea unde bate norocu', bretea ruptă, şiret rupt...

Faza cu adevărat haioasă a fost când am ajuns în gară. Cristi îşi luase deja bilet şi mai trebuia să iau şi eu pt mine, Claudia şi Monica. Ete şi cum văd eu aparatele ăstea noi de bilete, zic gata nu mai stau la ghişeu, iau de la aparat, că îmi place tehnologia asta cu taciscrin. Mai ales când softul e făcut de români pentru români :D

Aleg bilet până la Predeal că Azuga nu era în lista de "Destinaţii rapide" a aparatului şi ştiam de pe vremuri că e fix acelaşi preţ ca până la Predeal, selectez număru de persoane, apăs Continuare de vreo 3 ori ca să selectez data şi trenul şi când mă aşteptam să-mi ceară să bag cardu, drăguţul de el s-apucă să îmi printeze biletele, mi le trânteşte în faţă după care îşi dă duhul (adică s-a blocat).

Ne bufneşte pe toţi râsu, eu chiar iau biletele, mă uit la ele, ele la mine, mă duc cu ele la ghişeu să întreb care-i faza, o bufneşte şi pe ghişeistă râsul şi zic asta e, eu chiar voiam să plătesc, da văd că CFR-u insistă să facă cinste.

Ne urcăm în tren, trenul are tot 3 vagoane, ca pe vremuri, la fel de aglomerate. Ajungem în Azuga fără întârziere, ratăm un pic intrarea în traseu, dar şi când o găsim facem instant cunoştinţă cu zăpada. Care zăpadă era multă, peste tot, neaşezată cu posibilitatea şi chiar obligativitatea de a intra în ea până la brâu la fiecare pas.

Ia să punem şi poze, regia, dacă sunt pregătite pozele să se vadă zăpada...

Ne dăm seama repede că nu vom ajunge prea departe pe zăpada asta, dar totuşi avem o zi întreagă în faţă, aşa că ce să faci, dă-i înainte până unde merge şi pe urmă ne întoarcem.

Iniţial nu nimerim nici marcajul, dar ţinem muchia, trecând pe lângă câteva antene de GSM. Dăm apoi de un forestier, da eu ţineam minte că marcajul nu merge pe forestier p-aici aşa că propun un viraj brusc la stânga să intrăm măcar pe marcaj. Mergem vreo 100 de metri prin zăpada până la brâu şi chiar găsim marcajul.

La un moment dat, cred că deja aveam vreo 2 ore de mers, zic să ne oprim să scot GPS-u să văd cam pe unde suntem. Din păcate mă cam bufneşte râsul când văd, mersesem în 2 ore vreo 800 de metri doar :D. Aşa că ne hotărâm să ne întoarcem la forestier şi să ne jucăm un pic p-acolo.

Tot aici însă ne ajunge din urmă un grup de patru prieteni de-ai Monicăi, aşa că ne hotărâm să mai mergem şi cu ei şi să îi lăsăm şi pe ei să mai bată urme.

Ce-i drept cu ei în faţă, grupul fiind mai mare şi mai mulţi oameni la spart, am mai reuşit să mai facem înca un kilometru până la ora 13.00. Ne hotărâm totuşi să ne întoarcem, fiindcă înainte mai era destul. Ei au continuat să mearga şi au ajuns în jur de ora 17 la cabană. Destul de mult peste planul nostru iniţial, teoretic la 17 ar fi trebuit să fim deja în Predeal, aşa că mai bine că ne-am întors, plăcerea ne-o făcusem deja, restul era... zapadă.

La întoarcere ne mai oprim într-o mică poieniţă pentru poze cu zăpada:

Un spiriduş roşu dansând în zăpadă

Coborâm apoi în Azuga, unde ajungem pe la ora 15.00, la fix pentru personalul de la 15 şi 18 minute, cu care ne vom întoarce la Bucureşti, de data asta pe bani.

Una peste alta a fost o ieşire ok până la urmă, am mers vreo 5 ore pe o zăpadă mare cum nu am văzut de multe ori, am râs şi-am făcut haz de necaz, ne-am obosit şi ne-am mai consumat energia :-)