Comana - Traseul Bujorilor

De când am fost în primăvară la Comana Bike Fest (un concurs slab organizat dar cu un traseu foarte frumos), am zis că trebuie să revin să mai fac o dată traseul, fără alergătură şi cu timp de poze pentru că traseul este foarte frumos şi la îndemână, la nici 35 de km de Bucureşti.

Ocazia a fost prilejuită de vremea rea care se anunţa la munte, pentru ziua de sâmbătă, aşa că dimineaţă am plecat împreună cu Claudia, Irina şi Laviniu toţi trei dornici de a-şi dezvolta skillurile de MTB. :D

Traseul a fost cel de mai jos (evident, înregistrat cu noul meu Dakota :D)

Bike route 1154371 - powered by Bikemap 

La intrarea în pădure, un nene ne opreşte să ne perceapă taxa de intrare. Ştiam că există, dar până acum nu mai întâlnisem în vizitele anterioare, aşa că ne conformăm şi plătim câte 3 lei de căciulă, pardon, cască.

Claudia se bucură de drumul drept, până la prima urcare, pentru că da, chiar dacă Comana e la câmpie, are şi ceva denivelări:

Traseul începe cu un drum forestier drept, flat as a pancake cum îi zice bikemapu, de vreo 3 km şi apoi coteşte brusc într-o scurtă urcare. Apoi continuă prin pădure, intersectându-se de mai multe ori cu alte forestiere care veneau de cine ştie unde. Noroc că am GPS B-)

Apoi a urmat o altă porţiune de urcare prin pădure, care deşi nu era mai abruptă decât cea de pe forestier, pare să pună mai multe probleme:

Ieşiţi în câmp cu iarbă destul de mare, apar primele probleme de menţinut direcţia...

Claudia este mai îndârjită ca oricând să stea pe bicicletă, expresia i se citeşte foarte bine pe faţă:

Aici Claudiei i s-a prins o floare în furcă... motiv clar de pozat :D

Trackul pe care îl aveam eu pe GPS traversează pădurea până la marginea satului Mihai Bravu, unde nişte copii jucau fotbal dar mai ales unde noi rătăcim un pic traseul pentru că trackul pe care îl aveam eu clar nu fusese făcut la faţa locului.

Din fericire, găsim poteca destul de repede şi reintrăm în pădure.

Ajungem şi la stăvilarul la care se făcuse ceva coadă şi când fusesem la concurs, atunci era plin de noroi, acum se prezenta mult mai bine:

Finalul nu mai este marcat decât de vreo două serpentine pe care le tai de-a dreptul şi unde şi Laviniu prinde un pic gustul vitezei.

Şi poza de final cu această mică minune a tehnologiei moderne, GPS-ul, fără de care acest traseu nu ar fi fost posibil, pentru că încâlcite sunt potecile pădurii Comana.

Cel mai frumos a fost însă că, în ciuda a tot ce-au pătimit pe traseu, toţi trei coechipierii mei au fost foarte încântaţi de el şi de biciclit prin pădure. Eu am reuşit în sfârşit să mă bucur şi eu de frumuseţea pădurii pe care n-am apucat s-o văd în primăvară.